Wed. May 1st, 2024

5 gadgets de la LIDL (22.08 – 28.08.22)

2 min read

La bursa zvonurilor se vorbeșe de faptul că LIDL s-ar pregăti să renunțe la produsele non-food din 2023. Merg mai departe cu o selecție de produse de tip gadget sau dispozitive ce sunt cumva apropiate de această noțiune, produse ce sunt listate în catalogul curent.

Lista de produse pe care LIDL le scoate în față pentru perioada 22 – 28.08.22 o găsiți aici.

1. Tabletă LCD pentru scris și desenat;

Este un produs ce apare și dispare din oferta LIDL. Am cumpărat una la un moment dat și pot să spun că mi-a depășit așteptările. O poate folosi juniorul, iar cu magnetul atașat poate fi un reminder de pus pe frigider pentru diferite task-uri etc.

2. Laminator;

Unul dintre punctele de atracție în catalogul LIDL din perioada 22 – 28.08 este dat de campania Back to school (începe școala din 5 septembrie). De aici și introducerea unui laminator în ofertă + folii dedicate pe diferite formate. Poate fi util pentru o școală, nu știu cât de mult și pentru un copil.

3. Telemetru cu laser ce include și ruletă;

Am nevoie de o ruletă și cred că voi cumpăra una din asta mai șmecheră ce are și telemetru cu acumulator de 300 mAh reîncărcabil. Trebuie să țin / țineți cont că acumulatorul nu este inclus în pachet, iar bonul trebuie păstrat pentru garanția de 3 ani.

4. Șurubelniță cu acumulator;

Am cumpărat una la un moment dat și trebuie să recunosc că nu prea am folosit-o. Este destul de mică și își face treabă, dar nu vă așteptați la a avea cine știe ce putere. Este o jucărie utilă în anumite situații.

5. Tester tensiune / Tester priză / Detector semnal satelit

Nu am prea multe comentarii de făcut, doar că este o unealtă specializată ce poate fi de folos în mâinile unui specialist sau măcar ale unuia ce are habar de îndeplinit în anumite situații.

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Vivo X80 Pro, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Strix Scar III. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.