Sat. Apr 20th, 2024

Honor 90 Pro – procesor Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1, încărcare rapidă la 90W şi cameră foto cu senzor wide de 200 Megapixeli cu OIS

2 min read
Smartphone

Alături de Honor 90, producătorul chinez a lansat şi o variantă mai bine echipată, Honor 90 Pro. Această versiune vine cu îmbunătăţiri la toate capitolele, având un display mai bun, un procesor mai potent, o cameră foto cu mai mult potenţial, o viteză de încărcare mai mare şi chiar un design ceva mai provocator.

Smartphone-ul este construit dintr-un amestec de sticlă şi metal, iar estetică de pe spate se numeşte Dual Ring Design, producătorul susţinând că aceasta aduce un plus de rafinament şi eleganţă.

Honor 90 Pro vine cu funcţie GPU Turbo X pentru gameri, una utilă ţinând cont că procesorul utilizat este flagship-ul de anul trecut. Display-ul este unul curbat de tip OLED, iar bateria de 5000 mAh promite o încărcare foarte rapidă la 90W (de la 0 la 56% în doar 15 minute).

Specificaţii complete pentru Honor 90 Pro:

  • display curbat OLED de 6.78 inci cu rezoluție 2700 x 1224 pixeli, rată de refresh la 120Hz și luminozitate de 1600 nits în peak, 10-bit, HDR, 100% DCI-P3, 1.07 miliarde de culori;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1 dezvoltat pe 4nm, Adreno 730 GPU, 12 / 16 GB RAM și 256 / 512 GB stocare;
  • Android 13 cu MagicOS 7.1;
  • dual-sim, 5G, Wi-Fi a/b/g/n/ac/6, bluetooth 5.2, USB Type-C 2.0, NFC, localizare prin GPS, GALILEO, GLONASS, BDS și QZSS, cititor de amprentă integrat în display, difuzoare stereo;
  • 200 Megapixeli cu senzor Samsung ISOCELL HP3, f/1.9, 1/1.4 inch, PDAF, EIS, OIS, ultrawide de 12 Megapixeli cu f/2.2 și autofocus, telephoto de 32 Megapixeli cu f/2.4, OIS, zoom optic 2.5x, zoom hibrid 50x, LED flash, înregistrează video 4K cu 30 fps și 1080p cu 30 fps;
  • cameră frontală duală de 50 Megapixeli cu f/2.4, filmare 4K la 30 fps + 2 Megapixeli pentru adâncimea de câmp;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare pe fir la 90W (de la 0 la 56% în 15 minute), 192 gr. și dimensiuni de 163.8 × 74.8 × 8.1 mm.

Honor 90 Pro este un upper mid-range ce place, iar specificaţiile sunt pe măsura preţului:

  • 12 GB RAM + 256 GB stocare – 466 dolari;
  • 16 GB RAM + 256 GB stocare – 508 dolari;
  • 16 GB RAM + 512 GB stocare – 550 dolari.

Sursa: fonearena.com

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.