Tue. May 21st, 2024

Cumperi un smart monitor Samsung M5, M7 și M8 în generațiile 2021 și 2022 și primești acces pentru 30 de zile la televiziune online prin iNES Live

2 min read

Sincer, când am parcurs titlul comunicatului mă așteptam la mai mult. Mi se pare mai interesantă aplicația iNES Live față de oferta în sine pregătită de către Samsung pentru smart monitoarele sale în generație 2021 sau 2022.

Titlul comunicatului era: Samsung lansează campania „TV fără cablu. Oriunde.” și oferă consumatorilor acces la serviciul de televiziune prin aplicație iNES Live. 

De fapt, îți oferă 30 de zile de acces în iNES Live fără cost suplimentar.

Care sunt condițiile?

🔵 achiziția unui smart monitor Samsung M5, M7 în ediție 2021 sau M5, M7 și M8 în ediție 2022 în perioada 28 iunie – 31 decembrie 2022 din magazinele Altex, Media Galaxy, eMAG și PC Garage;

🔵 se oferă un card cadou sub forma unui cod electronic pentru activarea serviciului iNES Live TV pentru o perioadă de 30 de zile. Trebuie făcut un cont pe pagina de campanie și să fie descărcată aplicația iNES Smart din magazinul de aplicații Smart Hub al smart monitorului achiziționat;

iNES Smart transformă smart monitorul Samsung într-un TV wireless ce funcționează oriunde fără cabluri sau splittere. După ce serviciul este activat se oferă acces la peste 80 de canale TV, inclusiv în format 4K / UHD.

iNES afirmă că sunt cele mai important provider de televiziune prin IP din România. Au activitatea de peste 25 ani și oferă servicii B2B și B2C în București și județul Ilfov (internet, telefonie fixă, servicii specifice de Data Center, soluții dedicate XaaS și Wholesale).

Serviciul de televiziune prin aplicație a fost dezvoltat pe tehnologie OTT (Over The Top) peste conexiunile la internet ale abonaților. iNES Live nu a fost lansat de sine stătător, apare doar cu mențiunea În curând.

Cât costă monitoarele smart de la Samsung?

Samsung Smart Monitor M5 de 32 inci cu rezoluție Full HD – 1199 lei*;

Samsung Smart Monitor M7 de 32 inci cu rezoluție 4K – 1699 lei*;

Samsung Smart Monitor M7 de 43 inci cu rezoluție 4K – 2249 lei*;

Samsung Smart Monitor M8 de 32 inci cu rezoluție 4K – 3099 lei*;

*Prețurile sunt valide în momentul în care articolul a fost redactat. 

Din tot comunicatul Samsung mi-a atras atenția un singur lucru, cât de bine arată Samsung Smart Monitor M8. Credeți că ar fi de interes să cer o unitate la review?

Acest articol conține linkuri de afiliere, iar comenzile plasate ne pot aduce un comision de 1% din valoarea fără TVA a produsului comandat. 

Urmărește-ne pe Google News

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro;
Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Vivo X80 Pro, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Strix Scar III.
Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.