Fri. May 3rd, 2024

MediaTek pregăteşte seria de procesoare Dimensity 600 pentru smartphone-uri 5G ieftine

2 min read
Hardware

Chiar dacă pe segmentul flagship Qualcomm nu are adversar, de la mid-range în jos MediaTek joacă tare, iar seriile de procesoare Dimensity 800 şi 1000 au prins foarte bine în contextul în care oferă conectivitate 5G la un preţ foarte bun.

În piaţă există deja smartphone-uri 5G cu preţuri de 250 – 300 dolari, însă miza este ca din 2021 până şi telefoane de buget să vină cu conectivitate 5G. Mă refer aici la cele cu preţ de 100 – 150 dolari, iar MediaTek vrea să atace această nişă cu seria de procesoare Dimensity 600.

Se pare că producătorul taiwanez este pe ultima sută de metri cu această serie de buget, mostrele fiind trimise deja către mai mulţi producători care (mulţumiţi fiind) au făcut deja comenzi pentru toamna acestui an. Unul dintre ei este chiar Huawei, companie care vede în MediaTek unul dintre cei mai importanţi parteneri în următorii ani.

Seria MediaTek Dimensity 600 urmează a fi prezentată oficial în acest trimestru, urmând ca primele device-uri să îşi facă apariţia spre sfârşitul acestui an. Estimez că din 2021 smartphone-urile 4G vor dispărea aproape complet, poate doar cele ultra low-cost să rămână pe piaţă.

Sursa: gizchina.com

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 7 Pro, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.