Thu. Apr 18th, 2024

România, prima ţară din Europa în care au fost aduşi roboții umanoizi

2 min read

Roboții inteligenți produși de colosul UBTech Robotics au ajuns în România, fiind o premieră la nivel european. Alpha 1S este primul robot umanoid creat special pentru familii, informează capital.ro.

Acesta se remarcă prin numeroasele aplicații în diferite domenii, respectiv divertisment, educație și media. Robotul vorbește, are funcție de ceas deșteptător, cântă și chiar le spune copiilor povești, gesticulând în timpul relatărilor.

Cu o libertate de mișcare de 16 grade, Alpha 1S are o flexibilitate extrem de ridicată, care poate fi observată când face acrobații, dansează, practică arte marțiale sau joacă fotbal împreună cu alți roboți.
[embedded content]

Produsul vine cu un software special conceput pentru mișcările sale, care pot fi ușor de controlat și programat prin intermediul aplicației Alpha 1. Totodată, de pe site-ul producătorului se pot descărca programe cu ajutorul cărora acesta poate face demonstrații de yoga, exerciții fizice și dansuri. În plus, există opțiunea de a crea și personaliza fiecare mișcare a lui, cu ajutorul funcției de înregistrare.

roboti robotii robot alpha 1s

Robotul are structură din aliaj de aluminiu, iar carcasa este din polimer termoplastic. Înălțimea lui este de 39,8 cm, lățimea de 19,6 cm, iar greutatea de 1,65 kg, putând fi utilizat cu ușurință chiar și de copii.

alpha-1s-2b

Alpha 1S se conectează prin Bluetooth 4.0, la dispozitivele Android sau iOS, având și un speaker mono de 3W. Spațiul de stocare extern al produsului este de 128 MB, în varianta standard, dar suportă până la 32 GB. Robotul funcționează cu baterii 7.4v 2200 mAh și este conceput să consume cât mai puțină energie. Astfel, după încărcarea completă, timpul de joacă ajunge la o oră.

Robotul inteligent umanoid Alpha 1S este disponibil în oferta QuickMobile la prețul de 2.499 lei cu TVA inclus.